18 mai, 2025

 

🏆Și în 2025, pe 17 mai, „Cupa Alexander's” a celebrat dansul - arta care nu are nevoie de cuvinte pentru a exprima sentimente - iar Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu a devenit gazdă primitoare pentru cei peste 400 de concurenți de la școli de dans din Suceava, Bacău, Buhuși, Onești, Tg. Ocna, Brașov, Brăila, Pașcani, Iași, Focșani și Panciu.
 
🏆Cea de-a XII-a ediție a concursului, organizat și anul acesta de Asociația Clubul de Dans Sportiv „Alexanders Dance” Focșani, cu sprijinul Casei de Cultură „Mihai Eminescu” și al Primăriei Orașului Panciu, a pășit cu încredere dincolo de granițele țării, transformându-se dintr-o competiție recunoscută la nivel regional și național într-una internațională.
 
💃Ritmul, armonia, grația și eleganța pașilor de dans au apropiat încă o dată inimi și au legat prietenii cu oameni minunați din Republica Moldova (Ansamblul de dansuri populare „Vatra Satului”) și Bulgaria, pe care ne dorim să-i revedem atât la ediția de anul viitor, dar mai ales cu ocazia realizării unor proiecte culturale comune.
 
💐Felicitări tuturor participanților! Indiferent de rezultatul obținut și de locul ocupat pe podium, sunteți învigători! 💪 Ați demonstrat că performanța înseamnă muncă, talent, disciplină, pasiune și, mai ales, multe sacrificii!❤ 

🏆În statistici, „Cupa Alexander's 2025” a însemnat:
📌aproape 8 ore de spectacol de cea mai bună calitate
📌96 de momente coregrafice originale, corespunzătoare următoarelor genuri:
💃dans sportiv latino
💃dans sportiv standard
💃 latino-show
💃 disco-dance
💃 dans tematic
💃 dans contemporan
💃acrodance
💃 show dance
💃open
💃 street dance
💃dans cu obiecte
💃majorete
💃dans modern
💃lyrical
💃jazz
💃 folclor național
💃dans de caracter
💃fantezie coregrafică
 
🏆Au pus umărul pentru reușita evenimentului:
👍Doamna Mirela Nica Milea - Președinte As C. D. S. „Alexander's Dance” Focșani, căreia îi mulțumim pentru bucuria de a organiza acest concurs la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, încă de la prima sa ediție
👍Domnul Primar, Nicolai Mărăscu - căruia îi mulțumim încă o dată pentru încredere și pentru sprijinul acordat acestui proiect
👍 Minunații jurați: domnul Robert Catargiu (președintele juriului), doamnele Cătălina Negru și Eliza Nedelea și, nu în ultimul rând, domnul Virel Faur - care au avut nu doar multă răbdare, ci și o misiune foarte grea în a nota și a stabili ierarhiile
👍Direcția de Asistență Socială Panciu - doamna doctor Camelia Rusu-Apostu și doamna asistent medical Carmen Olaru - pentru asigurarea asistenței medicale de prim-ajutor
👍Voluntarii: Andrei Hlandan, Carmen Mocanu, Daniel Stancu, Bogdan Bucă, Robert Olaru și Romeo Olaru care ne-au ajutat atât la pregătirea evenimentului, cât și pe parcursul desfășurării lui.
 
🎩Mulțumim susținătorilor (profesori, instructori, părinți, prieteni), într-un cuvânt, Publicului - pentru entuziasmul, energia și, mai ales, pentru aplauzele care au transformat acest concurs într-o adevărată sărbătoare a dansului.
 
❤Cu mare bucurie putem spune că, și în 2025, la „Cupa Alexander's”, am scris, împreună, încă o poveste frumoasă, cu și despre oameni minunați.
 
🙏Să ne revedem cu bine (și fără superstiții) la Ediția a XIII-a - 2026!
 
Imagini de la eveniment: Facebook - Casa de Cultură:  aici, aici și aici


0 comments:

Trimiteți un comentariu

Mesajul tău pentru noi

Nume

E-mail *

Mesaj *

Popular Posts