Nichita Stănescu - 89 de ani de la naștere (31.03.1933-13.12.1983)

 

Nichita Stănescu (Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

El aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970 și face parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

A debutat în anul 1957, în martie, în revistele „Tribuna din Cluj” și „Gazeta literară” cu trei poezii.

În 1978 publică volumul de poezii „Epica Magna”, care primește, în același an, premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

Volume antume publicate cronologic:

Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă

O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură

Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului

11 elegii, 1966, Editura Tineretului

Roșu vertical, 1967

Alfa, 1967, Editura Tineretului

Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură

Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului

Necuvintele, 1969, Editura Tineretului

Un pământ numit România, 1969, Editura Militară

În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu

Poezii, 1970, Editura Albatros

Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia

Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia

Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea

Clar de inimă, 1973, Editura Junimea

Starea poeziei, 1975, Editura Minerva

Epica Magna, 1978, Editura Junimea

Operele imperfecte, 1979, Editura Albatros

Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla

Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească

Oase plîngînd, 1982

Respirări, 1982, Editura Sport-Turism

Strigarea numelui, 1983, Editura Facla

Antimetafizica

A fost distins cu Premiul Herder (1975) și și a fost ales membru al Academiei Române post mortem.