În această duminică, au fost zâmbete, bucurie, soare în priviri și în suflete.

Ne-am jucat, am dansat, am pictat, am desenat, am împletit - într-un
cuvânt: ne-am distrat în prima dintre cele patru
„duminici colorate” pe
care vi le oferim, cu drag, în această vacanță de vară.
Ne-am
întâlnit cu mic, cu mare - copii, părinți, bunici, prieteni buni, de
aici și de departe, pentru a crea, împreună, atmosfera unui sfârșit de
săptămână perfect.
I-am aplaudat și i-am încurajat la prima lor apariție într-un eveniment
oficial pe membrii Grupului Folcloric „Slănicul-Junior”, îndrumați de
doamna profesoară Luminița Negoiță, din comuna Beceni-Buzău, zonă
renumită nu doar pentru locurile pitorești, dar mai ales pentru
tradițiile și obiceiurile seculare transmise din generație în generație.
În marea horă românească li s-au alăturat minunatele noastre „Româncuțe”,
de la Clubul Copiilor Panciu, pregătite de inimoasa și neobosita doamnă
profesoară Maria Cristescu.
Clara
Baciu - laureata fazei naționale a Olimpiadei de Meșteșuguri
Tradiționale de la Sibiu (2019) și Smaranda Luca au realizat tapiserii
înnodate în cadrul Atelierelor de Arte Vizuale.


Cei mici au călătorit în lumea infinită a culorilor și a picturii, împreună cu Ana Maria Bălan și Mihaela Robu.
Cei pasionați de mișcare și jocuri interactive au răspuns provocării lansate de profesoara Oana Ioan.
De
la petrecere nu puteau lipsi Minnie și Mickey Mouse, care au venit cu
numere de animație, baloane colorate, facepainting, dansuri distractive
și multe alte surprize plăcute!

A fost un eveniment frumos, plin de emoții (constructive) și impresii
(sperăm) plăcute, pentru reușita căruia ținem să le mulțumim:
Primăriei Orașului Panciu - pentru receptivitate, implicare, sprijin în
organizare și, mai ales, pentru generosul spațiu pus la dispoziția
noastră, în vederea desfășurării în condiții optime a tuturor
activităților propuse;
Clubului Copiilor Panciu - doamnelor Maria Cristescu, Lenuța Panaete
și Adriana Chelaru care au fost, ca întotdeauna, alături de noi, pentru
promovarea și valorificarea tradițiilor și obiceiurilor populare;
Grupului Folcloric „Slănicul Junior”, coordonat de profesoara Luminița
Negoiță, de la Liceul Tehnologic Beceni, județul Buzău, care au dorit să
fie alături de noi în această zi specială;
Doamnei profesoare Oana Ioan, care a demonstrat, încă o dată, cât de
necesară și de importantă este, pentru cei mici, mișcarea în aer liber;
Doamnelor Ana Maria Bălan și Mihaela Robu, pentru stimularea,
cultivarea și promovarea valorilor estetice în rândul copiilor de toate
vârstele;
Lumii
lui Papucilă (Papucila.ro Focșani), cu Minnie și Mickey Mouse - care au
creat, prin cântec, joc și voie bună, atmosfera de poveste a desenelor
animate;
Efectivelor
Poliției Orașului Panciu și Plutonului 2 de Jandarmi Panciu - care au
avut grijă de noi, asigurându-ne ordinea și liniștea publică pe Strada
Colorată și în Parcul Primăriei.
Nu în ultimul rând, le mulțumim părinților și bunicilor, care au
petrecut alături de copiii și nepoții lor o după-amiază magică!
Surprizele nu se opresc aici. „Zilele Colorate” continuă!
În următoarele trei duminici (29 august, 5 septembrie și 12
septembrie), în intervalul orar 13.00 - 22.00, vă așteptăm pe Strada
Colorată (strada Ciprian Porumbescu - tronsonul cuprins între
intersecția cu strada Ion Heliade Rădulescu și strada Mihail
Kogălniceanu), pentru a vă relaxa la o plimbare cu bicicletele, rolele
și trotinetele, dar și pentru alte activități distractive pe care le
puteți desfășura în Parcul Colorat.
Vom fi acolo pentru voi!
Hai să ne jucăm!
Hai și tu! 
* Galeria foto completă de la eveniment o puteți găsi pe pagina noastră de Facebook.
** Evenimentul „Hai să ne jucăm!” face parte din Proiectul de educație permanentă intitulat „Zilele Colorate”, derulat, în parteneriat, de Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu, Primăria și Consiliul Local Panciu și Clubul Copiilor Panciu, în perioada 22 august - 12 septembrie 2021.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu